Capitolul V. Începutul sfârşitului

În ianuarie 2009 am început să am din nou dureri în globul ocular drept, apoi vedere înceţoşată şi, de această dată, în câteva zile, mi-am pierdut 90% din acuitatea vizuală, adică ochiul drept era aproape orb. M-am internat în spital şi am urmat acelaşi tratament ca de obicei. În câteva zile de la ieşirea din spital, vederea era restabilită complet, dar eu mă simţeam absolut dărâmată, eram extrem de obosită, îmi simţeam inima bătând ca un ciocan pneumatic tot timpul, eram ameţită şi confuză. După această ultimă tură de cortizon mi-am revenit atât de greu încât am decis să nu mai iau niciodată cortizon, orice s-ar întâmpla. La serviciu aveam dificultăţi din ce în ce mai mari de concentrare şi de memorie şi simţeam că nu mai raţionez corect.

Primăvara mi-a adus probleme cu gâtul care îmi înţepenea pe partea dreaptă în timpul nopţii şi dimineaţa mă trezeam cu dureri şi chiar şi cu mâna dreaptă amorţită. În aceste condiţii şi durerea de cot se accentuase şi mă deranja rău, ajunsesem să nu mai pot dormi decat pe partea stângă, chiar dacă stateam pe spate cotul tot mă durea. Chiar şi aşa mă trezeam de multe ori noaptea de durere de cot sau de gât, ba de una, ba de alta. Şi cotul şi gâtul mă dureau şi ziua, dar nu atât de rău. Am fost la medic şi s-a presuspus că ar fi vorba despre o discopatie sau hernie cervicală. Pentru că situaţia nu se îmbunătăţea nicicum, a trebuit să port un guler cervical. L-am purtat o lună cumplită de zile degeaba pentru că nu mi-a adus nicio îmbunătăţire, dar a fost absolut îngrozitor pentru că nu trebuia să-l scot deloc, nici măcar noaptea. După ce am purtat gulerul am mers la gimnastică medicală de 3 ori pe săptămână pentru multe luni de zile. Eram atât de înţepenită încât îmi era foarte greu să fac exerciţiile care mi se dădeau, iar pe unele nu le puteam face decât parţial pentru că nu simţeam cum trebuie pe unde calc, iar în genunchi nu puteam sta aproape deloc pentru că îmi pierdeam echilibrul. Tot cam atunci, un bun amic, de profesie medic veterinar, mi-a spus că el se gândeşte dacă nu cumva eu am boala Lyme şi nu scleroză multiplă. Mi-a explicat în 3 vorbe despre ce ar fi vorba şi eu am întrebat mai departe medicii care mă tratau. Răspunsul lor a fost de genul: „Fii serioasa, nu ai nicio boală Lyme”.

În august 2009 am început să am din nou dureri, în globul ocular stâng de această dată. Durerile au durat multe zile şi abia după mai mult de 10 zile a debutat şi vederea înceţoşată, dar mult mai puţin decat în episodul anterior. Ştiam că nu mai pot suporta încă un tratament cu cortizon, aşa că nu am mai mers la spital. În schimb, am început o cură de produse Calivita: Noni, Mega Protect 4Life, Primrose Oil, Rhodiolin, Super Soya Lecitin, Meal Time, Shark Aid şi Nopalin. (Cât timp am luat produsele de la Calivita m-am simţit mai în putere, dar mi s-au şi înrăutăţit multe simptome, probabil datorita detoxifierii, dar atunci nu mi-am dat seama.) Citind diverse studii şi articole pe internet am luat decizia să opresc total consumul de lactate, lucru pe care îl continui şi acum. (Am avut o perioadă de timp când reîncepusem să mănânc, dar lucrurile o luaseră iarăşi spre rău şi m-am întors la decizia prohibitivă.) Simptomele oculare au fost variabile, în sensul că dimineaţa şi seara ceaţa de pe ochi era mult estompată, dar în timpul zilei era destul de pregnantă. Vederea înceţoşată a dispărut după circa 2 luni. La scurt timp după debutul problemelor cu ochiul, am început să am tulburări de sensibilitate pe piciorul stâng. În septembrie 2009 am plecat în concediu la Haţeg şi apoi lânga Sighişoara.  Oricum, eu de ceva timp nu mai puteam să merg decât pe distanţe mici, oboseam foarte repede, picioarele nu mă mai duceau pur şi simplu, iar în concediu am simţit din plin chestia asta când am încercat să urc până la cetatea dacică Blidaru. După ce urcasem jumătate de drum cu maşina am zis să încercăm să mergem restul pe jos pentru că nu mai era mult şi era mai mult de coborât decât de urcat. Nu am fost în stare să merg prea mult deşi mă încălţasem special cu cei mai comozi adidaşi şi mă pregătisem psihic pentru drum. Am şi clacat puţin când am văzut că efectiv nu mai pot merge, m-am enervat şi am şi plâns pe marginea drumului. Exceptând problema mersului, la Haţeg m-am simţit extraordinar de bine, dar la Sighişoara foarte rău (mai ales după prima noapte în care m-am trezit iarăşi cu gâtul înţepenit pe partea dreaptă) şi am început să am probleme şi cu mâna dreaptă (aceleaşi tulburari de sensibilitate proprioceptivă ca în septembrie 2008). Pe atunci fumătoare fiind nu mai puteam sa ţin ţigara între degete pentru că nu simţeam cum trebuie să o ţin, după cum de altfel scăpam foarte multe lucruri din mână. Degetele de la mână îmi erau încleştate şi îmi era greu să le întind, parcă trebuia să întind un arc. După ce am venit acasă lucrurile s-au înrăutăţit pentru că au început tulburări de sensibilitate şi pe mana stângă şi piciorul drept. Au început şi tulburări de echilibru. În toată această perioadă m-a mâncat pielea îngrozitor, pe zonele unde erau tulburările de sensibilitate, dar cu precadere pe burtă, pe spate şi pe gât, iar deseori aveam senzaţia că îmi umblă ceva gângănii, viermişori pe sub piele. De asemenea, zile la rând, am avut dureri în punctul numit popular “moartea găinii” (imediat sub ureche). Eu mai avusesem şi altă dată mâncărimi de piele, îndeosebi pe piept şi pe degetele de la mâini, dar niciodată de asemenea intensitate.

La sfârşit de octombrie am plecat în Israel pentru a face o analiză de anticorpi anti-interferon, care nu se poate face în Romania. Mi se sugerase de către medic analiza în ideea în care era evident că Betaferonul avea efectul unei frecţii la un picior de lemn şi trebuia să vedem dacă nu cumva dezvoltasem anticorpi care să-l neutralizeze. În Israel m-am simţit mai bine decât în ţară, deşi m-am încăpăţânat să merg singură şi m-am descurcat foarte greu pentru că deja mergeam rău, picioarele îmi erau grele şi echilibrul precar. Medicul neurolog care m-a consultat acolo în vederea efectuării analizei s-a arătat rezervat cu privire la corectitudinea diagnosticului meu de scleroză multiplă şi m-a suspectat de lupus sau de neuromielită optică Devic… asta ca să vedem că nici ai lor nu-s mai buni decât ai noştri…  După ce m-am întors din Israel, am luat singură decizia să întrerup tratamentul cu Betaferon pentru că era clar că nu are niciun efect pozitiv, ba din contră. Bineînţeles că, în afară de soţul meu, nimeni nu m-a susţinut în decizia mea de renunţare la Betaferon, toată lumea (familie, medici) m-au presat să nu renunţ… Ulterior au venit şi rezultatele de la testul din Israel şi am aflat că nu dezvoltasem anticorpi anti-interferon. A mai urmat un episod de vedere înceţoşată pe ochiul stâng, fără să fie însoţită de dureri oculare şi care a trecut mai repede ca anteriorul. Spre sfârşitul anului a apărut şi un alt aspect important, transpiram noaptea foarte, foarte rău, mă trezeam cu tricoul fleaşcă şi patul ud sub mine. Atunci nu ştiam ce să cred, mi se mai întâmplase să transpir şi în trecut, dar nu chiar noapte de noapte şi niciodată în asemnea hal. De fapt nici acum nu ştiu exact de ce transpiram, dar având în vedere experienţele cu transpiratul sub antibiotic, poate că se producea o detoxifiere datorită produselor de la Calivita.

De Revelion am plecat pentru o săptămână la Sinaia unde m-am simţit din nou mult mai bine, dar după ce am venit acasă imediat am luat-o spre rău, iar în februarie situaţia s-a înrăutăţit şi mai tare. În plus a apărut o senzaţie de ameţeală similară cu cea avută în 2003, la începutul problemelor. De asemenea a apărut şi o dificultate de focalizare şi vedere dublă atunci când întorceam capul spre dreapta, când orientam ochii spre dreapta sau când stăteam întinsă în pat pe partea dreaptă. De fiecare dată când fumam o ţigara parcă mă cuprindea o ameţeala, ca şi cum aş  fi avut apă în cap. La serviciu am încetat să mă mai duc din ianuarie pentru că nu mă mai puteam ţine pe picioare, mergeam foarte greu şi luasem şi câteva căzături zdravene.

Am decis să mă apuc să studiez ce alternativă de tratament aş putea găsi pentru că mă simţeam atât de liberă fără interferon încât nici nu mai voiam să aud de el. Astfel am ajuns pe site-ul www.medicinăhiperbară.ro. Am dat un telefon la Constanţa şi am stat îndelung de vorbă cu Domnul Doctor Ion. Dânsul mi-a spus că ar fi foarte bine să aflu dacă nu cumva am borelioză şi nu scleroză multiplă. Era deja a doua oară când cineva îmi spunea despre această boală, era clar că trebuie să investighez problema, mai ales că ajunsesem să nu mai pot merge decât sprijinită de braţul soţului pe o parte şi de baston pe cealaltă.

Aşadar aşa am ajuns sa-mi fac analizele şi să descopăr o „frumuseţe” de borelioză. Am intrat imediat pe tratament şi de atunci lucurile s-au schimbat total. Întâi în foarte rău şi apoi în foarte bine. Dar despre asta în capitolele următoare.