"Dacă te molipseşti de vreo boală, nu te deznădăjdui şi nu te împuţina cu duhul; ci mulţumeşte-I lui Dumnezeu, că El Se îngrijeşte ca prin această boală să-ţi facă un bine." (Avva Isaia Pustnicul)

Cea de-a zecea tură a fost o combinaţie pe bază de Clindamicină şi nu a fost nici ea prea minunată sub aspectul felului în care m-am simţit. S-au repetat parte din simptome, dar într-o formă mult mai uşoară. Totuşi, ca la toate turele, starea generală nu a fost prea bună, exista undeva în mine o stare de boală, de oboseală şi de rău generalizat. După vreo 10 zile de la începutul turei am făcut o alergie manifestată prin pete roşii care mă mâncau foarte rău. Astfel, a trebuit să înlocuiesc Sumetrolimul pe care îl luam cu un alt tip de biseptol: Tagremin. Iată şi cele mai importante manifestări pe care le-am notat:

– Uşoare probleme cu aprecierea distanţelor (am renunţat să conduc pentru vreo 2-3 săptămâni pentru că am luat vreo 2 borduri destul de urât)

– Câteva dimineţi la rând în care m-am trezit cu ochii foarte uscaţi

– Senzaţie constantă de frig. De altfel, am devenit în general foarte friguroasă şi trebuie să mă îmbrac mereu ca Baba Dochia. Eu, care în ultimii 10 ani de viaţă sufeream de căldură şi nu suportam zilele de vară, am ajuns acum să mi le doresc foarte tare. 🙂

După această tură am lăsat să treacă vreo 2 luni şi am făcut din nou o microscopie în câmp întunecat şi am văzut iarăşi pe filme borrelia, bartonella şi mycoplasma. Totuşi am decis să vedem ce se întâmplă dacă nu mai iau niciun antibiotic. Numai că, uşor-uşor am constatat că o luam parcă iarăşi în jos. Spatele începuse iarăşi să mă doară rau, ce-i drept exclusiv noaptea, aveam zile în care oboseam destul de rău şi nici nu mai mergeam foarte uşor. De asemenea, într-o zi am avut un nou puseu de depresie, de genul celor pe care le aveam în timpul tratamentului cu Betaferon, mai blând decât atunci. Am şi răcit foarte rău şi am făcut puţină febră şi un puroi sinistru în gât aşa că …

am început cea de-a unsprezecea tură, o combinaţie pe bază de Amoxicilină. Aceasta a fost prima tură la care nu mi-a mai fost rău absolut deloc, adica la care nu am mai avut stari de rău nedefinite, de oboseală accentuată sau de sfârşeală!!! Parcă în prima zi m-am simţit puţin de tot slăbită, dar în rest nu am mai avut nicio stare de rău sau de slăbiciune. Totuşi, am avut mai multe alte simptome care s-au repetat, dintre care le amintesc pe cele mai semnificative pentru această tura:

– Durere în şoldul drept, destul de intensă, care a ţinut câteva zile (aproape o săptămână), instalată spre sfârşitul perioadei de tratament şi care era combinată şi cu o slăbiciune a piciorului din şold, de parcă şoldul nu îmi putea susţine greutatea corpului

– Senzaţie de redoare, de înţepeneală, foarte intensă, instalată în ultima săptămână de tratament şi continuată şi timp de o săptămână după încetarea tratamentului. Dimineaţa era foarte greu să fac primele mişcări, dureri intense în oasele labei piciorului atunci când călcam. Am mai avut şi la alte ture aceste simptome, dar acum au fost foarte intense.

În prima săptămână de după terminarea acestei ture m-am trezit într-o dimineaţă cu o senzaţie de urzicare, de iritaţie dureroasă a pielii pe piciorul stâng, de la genunchi în sus, în special pe partea internă a coapsei, până în şold. A doua zi dimineaţă senzaţia nu mai era prezentă. De asemenea, în această primă săptămână de pauză am mai avut şi dureri de cap circa 2 zile la rând.

Acum mă aflu la exact o lună de la terminarea ultimei ture, aştept cuminte să mai fac un rând de analize şi să vedem ce mai urmează. 🙂 Oricum, eu mă simt mai bine decât în ultimii mulţi ani ai vieţii mele, chiar dacă mai am încă totuşi probleme de memorie şi uneori şi de concentrare. Deocamdată nu mă mai supără nimic, dar nici nu pot spune că mi-am revenit total, încă mai am sechele atât pe partea de picioare cât şi pe partea de mâini. Mersul meu nu este 100% normal deşi din exterior nu se observă vreo diferenţă faţă de un om normal, de exemplu nu pot să alerg şi nici să merg repede, iar dacă merg mai mult de 2km pe jos obosesc destul de rău. Cu mâinile nu pot face încă operaţiuni de precizie sau fineţe, de exemplu îmi este destul de dificil să tai mărunt o ceapă. Nu ştiu dacă voi recupera şi aceste aspecte, dar chiar şi dacă vor rămâne aşa, calitatea vieţii mele este cu mult mai bună decât a fost în ultimii ani. Sunt şi mai veselă, mai calmă şi mai stabilă emoţional.

Pentru toate acestea mulţumesc bunului Dumnezeu, pentru că El m-a vindecat, prin medici şi medicamente, dar El a făcut această lucrare spre îndreptarea mea. Vindecarea sufletească şi trupească este cu putinţă la Dumnezeu care vindecă boli incurabile pe care nimeni dintre oameni nu poate să le vindece: „Şi Iisus străbătea toate oraşele şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.” (Matei 9, 35)

Reclame

Comments on: "Capitolul XI. Tura a zecea şi a unsprezecea de antibiotice" (2)

  1. a.moscu said:

    Va scriu rugaciunea care imi place cel mai mult din toate pe care le-am citit;
    Rugaciunea Sfantului Francisc
    Doamna, fa din mine o unealta a pacii tale.
    Ca acolo unde este ura , eu sa pun iubire;
    ca acolo unde este jignire, eu sa pun iertare;
    ca acolo unde este invrajbire,eu sa pun armonie;
    ca acolo unde este greseala , eu sa pun adevar;
    ca acolo unde este indoiala ,eu sa pun credinta;
    ca acolo unde este disperare , eu sa pun speranta;
    ca acolo unde este intuneric , eu sa pun lumina;
    ca acolo unde este tristete, eu sa pun bucurie;
    O, Stapane,
    sa nu doresc atat sa fiu consolat, cat sa consolez;
    sa fiu inteles cat sa inteleg;
    sa nu fiu iubit, cat sa iubesc;
    caci dand , primesti inapoi,
    uitand,gasesti;
    iertand esti iertat;
    murind poti invia la viata vesnica.
    Amin.

    Ma bucur ca am gasit blogul dumneavoastra.

  2. Bine aţi venit pe blogul meu!

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: