"Dacă te molipseşti de vreo boală, nu te deznădăjdui şi nu te împuţina cu duhul; ci mulţumeşte-I lui Dumnezeu, că El Se îngrijeşte ca prin această boală să-ţi facă un bine." (Avva Isaia Pustnicul)

În martie-aprilie 2004 am sesizat că pe piciorul drept nu mai simt atingerile de obiectele reci ca fiind reci, ci le percep ca fiind la temperatura corpului (dacă îmi puneam gheaţă pe picior eu o simţeam caldă, la temperatura piciorului). Sensibilitatea la durere nu era modificată. Am fost din nou la spital, să discut cu medicul care mă tratase în anul precedent şi care mi-a spus că este ciudat faptul că este afectată numai sensibilitatea termică şi nu şi cea algica, dar mi-a spus să fac din nou un RMN cerebral si medular. La RMN s-au văzut mai multe leziuni cerebrale, dar şi medulare şi mi s-a pus diagnosticul definitiv de scleroză multiplă. Am primit şi recomandarea de a intra în programul naţional de tratament cu interferon. Deşi nu mă trăgea deloc inima să fac asta, am avut foarte multa încredere în medici, eram şi destul de speriată şi am acceptat până la urmă să primesc tratamentul prescris. Fac aici menţiunea că eu nu am crezut niciodată că am scleroză multiplă, nu ştiu de ce, nu pot să-mi explic, undeva în adâncul meu simţeam că nu asta este problema mea. Totuşi, pentru că respectul şi încrederea mea în medici şi medicină erau foarte puternice, am ales să-mi ignor vocea interioară şi in iunie 2004 am intrat în programul naţional de tratament cu Betaferon. Culmea ironiei este că, pentru efectuarea formalităţilor de acceptare în program am fost consultată şi starea mea de sănătate evaluată de către un medic neurolog, care s-a arătat foarte sceptic în ceea ce priveşte corectitudinea diagnosticului… 🙂

În general, la început am suportat tratamentul cu Betaferon relativ bine, dar trebuia neapărat să iau 2 pastile de Paracetamol la câteva ore de la injecţie, altfel mă simţeam foarte rău. Câteva aspecte ale sănătăţii mele chiar s-au îmbunătăţit, de exemplu am scăpat de uscăciunea grozavă a pielii care mă chinuia de câţiva ani buni fără să reuşesc să găsesc vreo soluţie, nu mi-a mai căzut nici părul, iar dermatita de contact s-a potolit mult. De-a lungul tratamentului am făcut de câteva ori leucopenie (care s-a rezolvat cu administrare de vitamine) şi GamaGT-ul era mereu mărit. Hemoleucograma arăta mereu neutropenie sau eozinofilie uşoară. Un alt amănunt deranjant era că, din când în când (cam o dată pe lună), făceam un fel de “puseu” de depresie, absolut brusc şi fără motiv, care, după ce plângeam o noapte întreagă fără oprire, trecea complet. De asemenea, încet încet am devenit mult mai irascibilă şi aveam momente în care îmi era destul de greu să mă controlez. Înainte de toate aceste probleme de sănătate eram o persoana veselă, calmă si echilibrată şi chiar dacă mulţi mă descriau în continuare tot aşa, eu simţeam că îmi scapă sentimentele şi controlul printre degete, că mă aflu cumva în derivă.

În septembrie 2004 am început să simt amorţeli în tălpile picioarelor, însoţite de impresia că pielea mea ar fi groasă şi tăbăcita şi, în timp, senzaţiile au urcat pâna peste talie. Întrucât medicul mi-a spus că este vorba de un puseu senzitiv, nu mi-a prescris niciun tratament. Simptomele erau destul de variabile, atât de la o zi la alta, cât şi pe parcursul aceleiaşi zile. Mi-am revenit în circa o lună-două de zile, fără să iau vreun tratament în afară de Betaferon.

Anii 2004- 2006 au fost destul de liniştiţi, am avut mai multe perioade în care aveam tot felul de modificări de sensibilitate şi de senzaţii ciudate pe corp, în special pe picioare, pe regiuni mai restrânse sau mai extinse, senzaţii de urzicătură, de înţepaturi sau uşoare dureri de tip electrocutare la atingere, perioade care durau uneori câteva zile, dar uneori chiar şi circa o lună. Am fost o dată la medic şi am descris o astfel de problemă, dar nu am avut succes, mi s-a spus că nu are legătură ceea ce povestesc eu cu scleroza multiplă. Evident că nu avea legatură, pentru că eu NU aveam scleroză multiplă! Am făcut şi un nou RMN şi mi s-a spus chiar că unele leziuni demielinizante dintre cele care se găseau pe RMN-ul anterior dispăruseră!?!? O altă problemă aparută a fost o durere la genunchiul drept, de intensitate scăzută şi care apărea destul de sporadic. De asemenea, la controlul oftalmologic am fost găsită cu tensiune intraoculară mare și suspectată de glaucom cu unghi închis. Mi s-au prescris picături Timolol pe care nu le-am suportat deloc (îmi uscau ochii foarte tare și aveam impresia că pleoapa mea este un șmirghel pe globul ocular) și nu le-am folosit decât vreo lună de zile.

Problema cea mai neplăcută în această perioadă a fost constituită de durerile de spate, care s-au înrăutaţit repede si semnificativ dupa debutul lor din anul 2003. Durerea a tot crescut continuu în intensitate până la debutul tratamentului antibiotic din 2010. Nu mă durea numai regiunea lombară unde se afla hernia, ci tot spatele, mă durea atât de rău încât mi-am cumpărat scaune speciale, pat şi canapea special alese pentru ca să nu mă mai doară. Am fost la sala de fitness vreme de un an şi jumătate, dar fără să sesizez mari îmbunătăţiri. De asemenea, mâinile imi amorţeau noaptea şi deseori mă trezeam cu ele (mai ales cu cea dreaptă) aproape complet inerte. Tot în această perioadă am avut şi primele manifestări de esofagită de reflux (pirozis şi dureri foarte puternice în piept – prima dată am crezut că fac un atac de cord, atât de rău mă durea).

În iunie 2006 am avut ceva probleme cu ochiul drept (am început cu dureri în globul ocular, atunci când îl mişcam sau când îl apăsam cu degetele şi scintilaţii luminoase) şi, treptat, în câteva zile, s-a instalat şi vedere înceţoşată (în special în colţul intern al ochiului, ceea ce s-a vazut şi la examenul de câmp vizual), deşi acuitatea vizuală nu era afectată. M-am internat în spital cu diagnosticul de puseu de “nevrită optică OD”. În spital am făcut 5 zile de Solumedrol 1000mg perfuzabil şi acasă am mai continuat cu nişte cantităţi mai mici ca să nu întrerup brusc. Mi-am revenit total pâna când am terminat tratamentul cu cortizon. Am refăcut şi potenţialele evocate auditive şi vizuale şi de data aceasta nu au mai iesit normale: “latenţe prelungite OD = 106ms; latenţe de trunchi prelungite pe dreapta prin alungirea intervalului de latenţă III-V = 2,1ms; suferinţă pontină”. Problemele devin ulterior din ce în ce mai serioase, după cum se vede în Capitolul IV.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: